Se apropie Festivalul de artă medievală Ștefan cel Mare. Statuile vii sunt deja pe străzile Sucevei, spre bucuria localnicilor, care nu ezită să facă fotografii cu ele sau selfie-uri.
Statuile vii de la Funny Art, cavalerii și domnițele de la Castelul din Carpați și Toboșarii din Tg. Mureș anunță un festival fantastic.
Festivalul va debuta joi seară, cu deja tradiționala paradă de făclii, când sute de cavaleri, domnițe, răzeși, călăreți dar și alte personaje medievale, vor mărșălui pe străzile municipiului Suceava.

Cei care vor păși pragul cetății începând de vineri, vor fi întâmpinați de peste 450 de cavaleri, domniţe și păpuşari din România, Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Slovacia, Bulgaria cu: dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie și ateliere de magie.

Proiectul este aprobat și finanțat de Consiliul Judeţean Suceava.

Manifestarea este realizată în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava.

Organizator al Festivalului este Muzeul Național al Bucovinei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.