Ștefan Mandachi – Cetățean de Onoare al Municipiului Suceava. Omul de afaceri a primit miercuri seară acest titlu, chiar la premiera filmului său „30 de ani și 15 minute”. Distincția i-a fost acordată de primarul Ion Lungu.

Primăria Suceava a acordat lui Ștefan Madachi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Suceava în semn de respect și de mulțumire, pentru ajutorul dat sucevenilor în carantină. Ștefan Mandachi a pus la dispoziție gratuit unul din hotelurile sale pentru cazarea cadrelor medicale, a distribuit alimente cadrelor medico-sanitare dar și pacienților de la Spitaul Județean, a strâns fonduri pentru a ajuta acest spital,a adus aici ajutoare și acea unitate mobilă ATI care de curând a fost pusă în funcțiune la Spitalul Vechi.

„În această seară am acordat titlul de Cetățean de Onoare domnului Ștefan Mandachi pentru implicarea sa în donațiile ce s-au făcut în perioada de carantinare a orașului nostru, dar și pentru inițierea manifestului „România vrea autostrăzi”.
Titlul i-a fost acordat cu ocazia premierei filmului „30 de ani și 15 minute”, ce a avut loc în această seară la Cinema City Suceava.
Aveți RECUNOȘTINȚA comunității!”, a postat Ion Lungu pe contul său de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.