O femeie a făcut stop cardio respirator în biserică, la înmormântarea soțului său. Este vorba despre o bătrână cu 70 de ani, din Râșca.

Luni seară, în jurul orei 19:30, polițiștii de la Vadu Moldovei au fost anunțați prin 112 că o femeie a făcut stop cardio respirato în biserică, la înmormântarea soțului ei.

Rudele au sunat și au cerut ajutor iar la fața locului au ajuns cadre de la Ambulanță și polițiști. Medicii au efectuat în zadar manevre de resuscitare femeii îndoliate. Aceasta a fost în final declarată decedată.

Din cercetările polițiștilor, a reieșit că femeia de 70 ani, din comuna Râșca, împreună cu alte persoane apropiate familiei, urmau să participe la înhumarea soțului acesteia, în cimitirul bisericii pe stil Nou „Sfinții Trei Ierarhi” Slătioara.

În momentul când sicriul cu trupul soțului decedat a fost dat jos din mașină, pentru a fi introdus în curtea bisericii, femeii i s-a făcut rău, fiind condusă de persoanele apropiate în incinta bisericii, acolo unde aceasta a căzut inconștientă.

A fost anunțat Serviciul de Medicinp Legală Suceava în vederea efectuării necropsiei. Medicii spun că, cel mai probabil, bătrâna îndurerată a suferit un infarct miocardic. Polițiștii au deschis dosar de cercetare în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.