Suceavean găsit spânzurat de țeava de gaz. Bărbatul suferea de depresie și urma tratament medicamentos.

Miercuri dimineață, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un localnic despre faptul că fratele său, un bărbat de 44 ani,  s-a sinucis.

La fața locului s-a constatat faptul că, fratele defunctului a constatat faptul că acesta se afla fără suflare, atârnat de țeava de gaz din bucătăria locuinței comune.

Fratele a solicitat intervenția unui echipaj medical de la  Serviciul de Ambulnță Suceava. Medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul.

Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei, nu au fost descoperite urme de răvăşire în locuinţă, iar pe suprafaţa corpului persoanei decedate nu exista urme de violenţă cu excepția șanțului specific din jurul gâtului.

Din discuțile purtate cu fratele persoanei vătămate, cât și cu vecinii acestuia, defunctul se afla într-o stare depresivă pentru care urma un tratament medicamentos, însă acesta nu și-l administra în mod constant.

POlițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.