Sucevean găsit decedat în propria locuință. Este vorba despre un bărbat de 60 de ani.
Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată luni prin SNUAU 112 despre un sucevean găsit decedat în propria locuință, de pe strada Prieteniei.
Bărbatul locuia singur iar de aproximativ 3 ani era pensionat pe caz de boală. El se afla înscris în evidenţele medicului de familie cu mai multe afecţiuni printre care diabet zaharat, insuficienţă cardiac şi altele.
Bărbatul a fost apelat telefonic mai întâi de către soţia sa, împrejurare în care acesta nu a răspuns la telefon. În urma apelului, soţia acestuia a luat legătura cu sora bărbatului. Sora s-a deplasat la locuinţa acestuia.
Din cauza faptului că la uşa apartamentului nu a răspuns nici o persoană, sora a apelat S.N.U.A.U. 112 pentru a cere sprijinul unui echipaj din cadrul ISU Suceava. Ajunşi la faţa locului, lucrătorii din cadrul ISU Suceava au intrat în interior și au identificat într-una din camerele apartamentului cadavrul numitului bărbatului de 60 de ani.
La scurt timp, la faţa locului a sosit un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Suceava. Medicii au constatat decesul acestuia, fiind diagnosticat cu stop cardio-respirator.
Cadavrul află depus la Morga Spitalului Judeţean în vederea efectuării necropsiei medico-legale.
Polițiștii au deschis dosar de cercetare în acest caz.