Sucevean înșelat cu peste 7000 de euro după ce a frunt să cumpere acțiuni online. Bărbatul a vrut să facî o investiție, dar ulterior și-a dat seama ca a fost înșelat.
La data de 12 aprilie, ora 15.15, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată direct de către un bărbat în vârstă de 66 de ani, domiciliat în municipiul Suceava, cu privire la faptul că a fost înșelat cu suma de 7300 de euro.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, la data de 28 februarie, bărbatula observat pe internet un anunț în care erau puse la vânzare acțiuni la o companie energetică.
Dorind că cumpere acțiuni, acesta a cerut detalii suplimentare, lăsând în acest sens numărul de telefon pentru a putea fi contactat.
La scurt timp, suceveanul a fost contactat de către o persoană de sex masculin, care i-a prezentat mai multe opțiuni privind posibilitatea de a cumpăra acțiuni la compania respectivă.
Astfel, în perioada de 28 februarie – 10 aprilie, persoana vătămată a purtat discuții telefonice cu mai multe persoane, privind acțiunile companiei. Bărbatul de 66 de ani a virat perioada menționată suma totală de 7300 de euro, în mai multe conturi.
În cauză sunt efectuate cercetări de către polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ”înșelăciune”.