Joi seară, în jurul orei 23.00, un cetățean care a revenit din Italia a fost depistat de polițiști cu 30 de papagi și un câine în mașină. Conform procedurii, cetățeanul a fost preluat în convoi de echipaje de poliție și condus spre locul de carantinare însă rămânea problema nevorbitoarelor, care nu puteau fi luate și ele în carantină. Printr-o colaborare foarte bună cu partenerii sociali, „Casa lui Patrocle” și alți oameni cu suflet și disponibilitate, polițiștii au găsit soluții si pentru ,,bagajele inedite si… însuflețite”.
În cursul zilei de joi polițiștii au aplicat 187 de sancțiuni contravenționale în valoare de 334.985 lei pentru nerespectarea prevederilor privind circulația persoanelor în contextul Ordonanței Militare nr. 3. O altă sancțiune în valoare de 5000 lei a fost aplicată unei persoane care nu a respectat masura au autoizolarii. Colegii jandarmi au aplicat alte 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 2900 lei pentru nerespectarea restricțiilor de circulație si deplasare în contextul Ordonanței Militare nr. 3.
,,Facem apel încă o dată către cetățeni să respecte restricțiile de deplasare și să apeleze la completarea declarațiilor pe propria raspundere doar în situațiile limitativ prevăzute. Sperăm ca toată lumea să înțeleagă că aceste măsuri sunt în interesul nostru, al tuturor și al celor dragi nouă. Ca polițiști ne facem datoria și încercăm să înțelegem toate situațiile și să le abordăm profesionist dar și uman.
Poate nu e momentul pentru astfel de exemplificări, dar le aduc în discuție pentru a sublinia efortul unor oameni care în aceste zile isi arata masura profesionalismului, a empatie și umanismului, alături de colegii din sistemul medical și alți oameni din prima linie. Respect tuturor și Dumnezeu să îi ajute si sa ii păzească”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.