Suceveancă găsită moartă în casă după ce un vecin a sunat la 112 și a sesizat că nu o poate contacta. Decoperirea macabră a fost făcută marți, la ora 22.30.

Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin apel SNUAU 112 de către un localnic din municipiul Suceava cu privire la faptul că vecina sa nu poate fi contactată, existând posibilitatea să aibă o problemă de ordin medical.

Acesta a precizat că este vorba despre o bătrână care locuiaește singură, fără a avea persoane care să se ocupe de îngrijirea sa.

Bărbatul a cerut ajutor după ce s-a deplasat la apartamentul femeii însă nu reușit să ia legătura cu vecinca sa.

La faţa locului au sosit echipaje de Ambulanță, pompieri și polițiști. După ce lucrătorii ISU Suceava au spart ușa de acces în apartament, cadrele de la Ambulanță au intrat și au găsit-o pe femeie inconștientă, căzută în casă.

Medicii au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă fără efect și în final al declarat decesul.

Ulterior, la faţa locului au fost solicitaţi angajații SC Efemer SRL care au procedat la preluarea cadavrului și l-au transportat la morga Spitalului Judeţean Suceava în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

În interiorul apartamentului aparținând persoanei decedate nu au fost constatate urme de răvăşire şi nu se reclamă sustragerea de bunuri, înscrisuri sau valori.

Polițiștii așteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.