Suceveancă oprită de la suicid de către polițiști, care au găsit-o la timp în pădurea Zamca. Aceasta a plecat cu o funier de acasă, după ce s-a certat cu soțul, declarând că își va pune capăt zilelor.
POlițiștii au intrat pe fir după ce fiica femeii a sunat disperată la 112 și a reclamat că mama sa are intenții suicidale, aflându-se în pădurea Zamca din municipiul Suceava.
La fața locului s-au deplasat toate echipajele de ordine și siguranță publică disponibile, femeia fiind identificată la scurt timp, în pădurea Zamca, în zona denumită ,,Fântânița”, având asupra sa o bucată de funie.
Femeia nu are urme de agresiune de corp, a primit îngrijiri de la cadrele de la Ambulanță, fiind transportată la UPU Suceava, după care a fost internată în cadrul Secției de Psihiatrie Burdujeni.
A fost întocmit formularul de eveluare a riscului de către organele de poliție constatându-se că nu există risc iminent asupra vieții și integrității numitei Paveliuc Maria în raport cu soțul său, de asemenea nu s-a reclamat comiterea vreunei fapte de natură penală.