Suceveni ajunși răniți la spital, în urma unui grav accident rutier petrecut vineri seara la Baisa, lângă Botoșani. Patru mașini s-au ciocnit în trafic, vehiculele fiind făcute zob. Accidentul s-a produs după ce șoferul unui Volkswagen Passat, care circula dinspre Suceava către Botoșani, a intrat pe contrasens și a lovit un Volkswagen Golf înmatriculat în Suceava, apoi un Volkswagen Sharan și un Audi. Vehiculul scăpat de sub control a părăsit şoseaua, oprindu-se aproape de curtea unei case din zonă. Opt persoane au fost rănite în total, printre care si suceveni. Acestea au fost preluate de echipaje SMURD Botoșani și transportate la Spitalul Județean Botoșani. Peisajul la fața locului era de groază: fiare contorsionate, o roată a uneia dintre mașini smulsă și elemente de carosierie împrăștiate pe o distanță de zeci de metri. Culmea, șoferul vinovat de producerea accidentului nu își aduce aminte nimic din ceea ce s-a întâmplat.
Suceveni răniți într-un grav accident rutier, la Baisa GALERIE FOTO
Opt persoane au ajuns în total la sptal după ce patru mașini s-au cicnit violent.