Incendiu devastator, în comuna Slatina, după ce un copil s-a jucat cu chibriturile iar focul s-a extins. Șura unui localnic de 58 de ani a luat foc iar la fața locului au fost chemați pompierii și polițiștii. Din verificările efectuate de oamenii legii, a reieșit că focul a izbucnit după ce fiul proprietarului, un băiat de 8 ani, s-a jucat cu un chibrit aprins în șura gospodăriei părinților. FLăcările s-au extins rapid și a ars în totalitate șura gospodăriei, o cabalină și două porcine, prejudiciul creat fiind de aproximativ 10.000 lei.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Serviciului Voluntar Slatina și pompierii din cadrul I.S.U. Fălticeni cu câte o autospecială, care au lichidat incendiul. Nu au fost înregistrate victime omenești și nici nu au fost afectate alte gospodării.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „distrugere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.