Tânăra de 33 de ani întoarsă recent la Suceava din China și transferată vineri la Spitalul de Boli Infecțioase Iași cu suspiciune de infecție cu coronavirus are gripă AH3. Așa arată rezultalele analizelor de laborator efectuate la Institutul Maie Balș București. De altfel, profesoare de limbă engleză se simte mult mai bine astăzi și nu mai este febrilă. Autoritățile sanitare sucevene au fost în alertă și s-a acționat ca la carte în acest caz, tânăra fiind trasferată în condiții speciale, într-o capsulă izolatoare iar personalul a purtat echipament de protecție. Tânăra s-a întors la Suceava pe 1 februarie dar nu a spus că a fost în China, în condițiile în care ea a făcut escală la Hong Kong și apoi Londra. Suceveanca a început să se simtă rău și a venit la Spitalul Județean Suceava vineri iar acolo a declarat medicilor că s-a întors din China. Femeia a spus responsabililor de pe Aeroportul Suceava doar că vine de la Londra. Femeia este profesoară de engleză și a predat la o universitate aflată la 1500 kilometri de Wuhan.
Acasă Stirea zilei Suspiciunea de coronavirus la Suceava, infirmată. Suspecta are doar o afecțiune de...