foto de arhivă

S-a urcat băut la volan deși avea permisul suspendat și a ajuns cu mașina în gardul unui imobil. Șoferul năuc a coborât apoi din vehicul și a dat bir cu fugiții , luând șiplăcuțele de înmatriculare. Este isprava unui tânăr din Verești. Marți, în jurul orei 00.43, un localnic a sunat la 112 și a sesizat că un autoturism a intrat în gardul unui imobil din localitate. La fața locului, polițiștii au identificat proprietarul imobilului și un autoturism ale cărui plăcuțe de înmatriculare fuseseră scoase. Agenții au deramat cercetări iar șoferul a fost identificat în persoana unui bărbat de 24 ani, din comuna Verești. Acesta a recunoscut că a condus autoturismul în momentul producerii evenimentului rutier și că din accident nu au rezultat victime. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că acesta el are permisul suspendat din data de 01 septembrie pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Șoferul s=a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. El a fost reținut preventiv pentru 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.