Un tânăr beat la volan a ajuns cu mașina în șanț în timp ce era urmărit de polițiști, la Liteni. Incidentul s-a petrecut luni după amiază.
Luni, în jurul orei 21:50, pe raza orașului Liteni, satul Rotunda, județ Suceava, pe DC neclasificat denumit popular „Recea”, polițiștii au observat un autovehiculul marca VW Golf, care avea o deplasare sinuoasă.
Șoferul nu a dorit să oprească vehiculul, la semnalul agenților, iar aceștia au pornit în urmărirea lui. Vehiculul a virat la dreapta pe un drum de câmp. Polițiștii l-au găsit în șanț.
Ei l-au identificat și pe șofer, un tânăr de 27 ani, din orașul Liteni, sat Rotunda.
Deoarece acesta mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager din dotarea Poliției Orașului Liteni și a rezultat o alcoolemie de 1.16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, tânărul a declarat că nu deține permis de conducere. Fiind verificat în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că acesta are dreptul de a conduce „cu restricții-reținut”.
Având în vedere cele constatate, șoferul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde în prezența medicului de gardă, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.