Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Mălini, căutat de autorități după ce a înjunghiat un agent de pază din Fălticeni, a fost depistat în P.T.F. Petea.
Duminică, în jurul orei 10.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, Ilie Muscă, în vârstă de 20 de ani, comuna Mălini.
La verificări, oamenii legii au constatat că tânărul este căutat de autoritățile din România. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracțiunilor de tentativă la omor, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Acesta, a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare și predat polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Suceava, inculpatul fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Ilie Muscă este acuzat în data de 21 spre 22 decembrie 2019, în timp ce se afla fața unui club din municipiul Fălticeni, în stare de ebrietate, i-a aplicat unui agemt de pază mai multe lovituri cu un corp ascuțit, provocându-i leziuni de natură a-i pune viața în primejdie.
Victima, un bărbat în vârstă de 21 de ani, din municipiul Fălticeni, se afla în timpul serviciului și a intervenit pentru aplanarea conflictului între două grupuri de tineri, unul din Fălticeni și celălalt din Mălini.
Agentul de pază a fost grav rănit și a fost transportat la spital.