Un tânăr de 21 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins fără permis la volan. Mai mult, el s-a ales cu amendă pentru că circula cu viteză.
Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DN 17 în comuna Dorna Candrenilor autoturismul ce tracta o remorcă condus de un bărbat de 21 ani din judeţul Botoşani, care a fost surprins de aparatul radar al poliţiei în timp ce circula cu viteza de 76 km/h în localitate. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional.
În urma verificării documentelor, oamenii legii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere necesar pentru a conduce ansamblul de vehicule.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul”.