Accident mortal, duminică dimineață, pe raza localității Vicovu de Jos. Un tânăr de 25 de ani, din Frătăuții Vechi – sat Măneuți, pe nume Covașă Gheorghe-Silviu, și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un cap de podeț. Impactul a fost atât de violent, încât șoferul a rămas încarcerat între fiarele autoturismului. El a fost scos de pompierii de la Descarcerare. Tânărul era inconștient și i s-au efectuat în zadar, minute în șir, manevre de resuscitare. În final, cadrele medicale ajunse la fața locului au declarat decesul. Mașina a fost grav avariată și bucăți din caroserie erau peste tot la fața locului. Conform polițiștilor, șoferul a pierdut controlul volanului după o curbă la dreapta, din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Mașina acestuia a pătruns pe contrasens apoi pe acostamentul din partea stângă a carosabilului, unde a lovit capul de podeț din fața unei curți.
Din Măneuți era tânărul.