Un tânăr mort și alți doi răniți după ce motocicleta pe care erau toți trei a intrat în remorca unui tractor. Accidentul rutier s-a petrecut pe raza localității Verești, duminică după amiază.
Motocicleta pe care erau cei trei a intrat în remorca respectivă după ce tractoristul s-a angajat să vireze pe un drum lateral. Conducătorul motocicletei, un tânăr de 21 de ani, 21 ani, nu a oprit la timp și nu a păstrat distanța regulamentară, vehiculul lovind în plin remorca (vezi sincron Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava).
În urma impactului tânărul de 21 de ani a murit iar cei din spatele său, o tânără de 17 ani și un alt tânăr de 28 de ani, au fost grav răniți.
Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ.
La fata locului a fost trimisă și o autospecială de stingere dotată echipament pentru descarcerare, împreună cu o ambulanța de la SAJ.
Tânărul de 21 de ani a fost resuscitat zeci de minute, fără succes însă, în final fiind declarat decesul. Cei doi răniți au fost transportați la spital.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a petrecut accidentul rutier.