Femeie rănită după ce un zid s-a surpat. Incidentul a avut loc la Bunești.

Polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie de 64 ani, din comuna Bunești, despre faptul că a fost rănită după ce un zid s-a surpat și i-a surprins piciorul drept.

Din cercetări, a rezultat că femeia deține o locuință în sat Petia, împreună cu fratele său și locuiesc împreună. În timp ce se afla în curtea locuinței sale, femeia a observat că zidul unei anexe era pe cale să cadă, fapt pentru care femeia a decis să pună un lemn pentru a sprijini zidul. Numai că zidul s-a surpat și a lovit-o pe aceasta la piciorul drept.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Ambulanță care i-a acordat rănitei primele îngrijiri medicale. Ulterior aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni, fiind diagnosticată preliminar cu „plagă contuză complexă treime inferioară coapsă dreaptă”. Femeia a rămas internată.

Apelanta a precizat că nu a fost victima vreunei infracțiuni și se face vinovată de leziunile produse.

În cauză nu sunt suspiciuni de producerea vreunei fapte de natură penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.