Țigări de contrabandă în valoare de peste 110.000 de lei, confiscate la Falcău.
Un echipaj al Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, luni după-amiază, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane care transportau către interiorul țării, în spate, colete voluminoase.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele și au fugit spre localitatea Falcău.
În cel mai scurt timp, au fost informate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, iar la fața locului au fost descoperite cinci colete voluminoase care conțineau țigări.
Drept urmare, coletele cu țigări au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.970 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 116.649 lei, cantitate care a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, precum și pentru depistarea persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate toate măsurile legale ce se impun.