Polițiștii de frontieră au descoperit într-un garaj de pe raza localității Vicovu de Jos un autoturism plin cu țigări de contrabandă.
Sâmbătă, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 14.00, oamenii legii s-au deplasat la un imobil din localitatea Vicovu de Jos, în garajul căruia existau indicii că ar fi parcat un autoturism încărcat cu țigări de contrabandă. Mașina, un Audi A6 înmatriculat în România, nu aparținea proprietarului imobilului, acesta din urmă declarând că a fost lăsată acolo de persoane necunoscute.
Polițiștii de frontieră au transportat autoturismul la sediul STPF Suceava pentru verificări. În mașină se aflau 6.320 pachete cu țigări de diferite mărci, fără timbru fiscal, de proveniență extracomunitară.
Țigările, în valoare de 73.944 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Totodată, autoturismul marca Audi A6, în valoare de 30.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Suceava pentru continuarea cercetărilor.