Polițiștii de frontieră au descoperit în interioriul mașinii, ascunse în cutii de prăjituri, lenjerie, precum și într-o canistră de combustibil, 1.244 pachete de țigări marca Ashima, provenite din magazine duty free.
Sâmbătă, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au desfășurat o acțiune pentru combaterea contrabandei cu produse accizabile din tutun.
În jurul orei 17.00, oamenii legii au oprit pentru control, în orașul Siret, un autovehicul marca Volkswagen Caddy, înmatriculat în Ucraina.
Mașina era condusă de G.B., în vârstă de 55 de ani, având dublă cetățenie română și ucraineană. Existând suspiciuni că acesta ar transporta țigări provenite de pe teritoriul ucrainean, șoferul și mașina au fost conduse la sediul STPF Suceava pentru efectuarea unui control.
Polițiștii de frontieră au descoperit în interioriul mașinii, disimulate în cutii de prăjituri, lenjerie, precum și într-o canistră de combustibil, 1.244 pachete de țigări marca Ashima, provenite din magazine duty free. Valoarea totală a acestora se ridică la 14.554 lei.
Conducătorul auto este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar mașina, în valoare de 48.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.