Tirul făcut bucăți la Iacobeni, vineri, a ajuns în râpă din cauza unei defecțiuni la sistemul de frânare. Mastodontul a ieșit de pe carosabil, a pus la pmânt un parapet de metal după care a căzut într-o râpă.
Conform polițiștilor, șofeerul, când a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul ansamblului de vehicule din cauza unei defecțiuni apărute la sistemul de frânare al semiremorcii.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la C.P.U. din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei, pentru îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de ,,vătămarea corporală din culpă”.
A durat ore întregi ca tirul să fie scos din râpă, să fie adunate bucățile pentru ca apoi să fie preluat cu platforma.
