Transport de lemn fără documente abandonat de șofer în timp ce acesta era condus către ocolul silvic. Vehiculul fusese oprit de polițiști în trafic pentru un control de rutină și s-au depistat nereguli.
Polițiștii de la Vadu Moldovei au oprit pentru control pe raza satului Slătioara, comuna Râșca, autocamionul format din cap tractor și remorca ce transporta material lemnos (lemn rotund rășinoase) fără a deține documente legale de proveniență.
Pe timpul conducerii ansamblului auto de la locul opririi către depozitul Ocolului Silvic Râșca în vederea inventarierii masei lemnoase, conducătorul auto s-a sustras verificărilor, deplasând ansamblul auto în incinta depozitului SC TRANSMAF SRL din satul Slătioara, unde a abandonat autocamionul încărcat cu masă lemnoasă.
Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că persoana care a condus ansamblul auto este un bărbat de 33 ani, care nu deține permis de conducere pentru categoria ”E”.
Ca urmare a celor constatate s-a întocmit dosar de cercetare penală, fiind solicitat sprijin din partea Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și Serviciul Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava.
În urma cercetărilor efectuate în dosar precum și în temeiul mandatelor de percheziție emise de către Judecătoria Fălticeni, la 06.08.2021, lucrătorii din cadrul Biroului Combaterea Delictelor Silvice, Secției nr. 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei, Serviciului Acțiuni Speciale cu sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au identificat și inventariat în curtea depozitului SC TRANSMAF SRL din sat Slătioara, comuna Râșca, materialul lemnos transportat fără documente legale la data de 05.08.2021, stabilindu-se un volum de 53,14 mc lemn rotund rășinoase.
Materialul lemnos a fost indisponibilizat în vederea confiscării în cadrul dosarului penal.
În paralel, lucrătorii din cadrul Biroului Combaterea Delictelor Silvice împreună cu specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control pe linia respectării prevederilor legale privind transportul, depozitarea, debitarea și comercializarea materialelor lemnoase de către agentul economic ocazie cu care s-au constatat nereguli.
Au fost efectuate stocurile faptice de material lemnos deținute de agentul economic în depozitul societății iar în urma efectuării balanței dintre stocurile faptice și cele scriptice existente conform datelor furnizate de aplicația SUMAL 2.0. a rezultat faptul că societatea deține fără documente legale de proveniență cantitatea de 55,3 mc cherestea rășinoase în valoare de 35392 lei.
Față de agentul economic s-a luat măsura sancționării contravenționale, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 6000 lei precum și măsura complementară de confiscare a cantității de 55,3 mc cherestea rășinoase.
În urma măsurilor informativ operative dispuse în cauză, a fost identificat și indisponibilizat și autovehiculul format din cap tractor și remorca în valoare de 50.000 Euro, care a fost utilizat la transportul de material lemnos (lemn rotund rășinoase) în volum mai mare de 10mc fără a deține documente legale de proveniență.