Trei asistente comunitare au fost angajate la Cornu Luncii pentru a sigura permanența serviciilor medicale în localitate. Primarul Gheorghe Fron ne-a declarat că acestea vor răspunde zi și noapte solicitărilor localnicilor din cele 9 sate ale comunei și se vor deplasa la domiciliul acestora, la nevoie.
Coordonatorul echipei de asistenți este Lenuța Chiticaru, cea care asigură asistența medicală pe satele Cornu Luncii, Dumbrava, Sasca Nouă și Sasca Mică.
Dorica Aioanei asigură asistența medicală pe satele Șinca, Sasca Mare și Păiseni iar Nicoleta Ilisie Nicoleta asigură asistența medicală pe satele Băișești și Brăiești.
Domeniul Sănătății este o prioritate pentru primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron. S-au făcut aici investiții importante domeniul Sănătății, precum ridicarea dispensarului medical din satul Brăiești (investiție de 1,4 milioane lei).
De asemenea, a fost depus proiectul în vederea finanțării pentru dispensarul de la Sasca Mare.