Trei gospodării în flăcări, la Voitinel. Incendiul devastator s-a produs joi noapte.

Pompierii au fost sesizați la 112 despre trei gospodării în flăcări, la Voitinel, și au fost solicitați să intervină. La fața locului s-au deplasat șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, de la subunitățile pompierilor militari din Vicovu de Sus și Rădăuți, și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Voitinel, Gălănești, Bilca și Horodnic de Sus.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Gleață, ne-a declarat că din cauza orei târzii, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere. De asemenea, construcțiile majoritare din lemn au favorizat propagarea flăcărilor, astfel încât, la sosirea pompierilor acestea se manifestau la construcții din trei gospodării.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, care a suferit un atac de panică. NU a fost nevoie ca acesta să fie transportat la spital.

Au ars casa de locuit și șura primului proprietar, pe o suprafață de aproximativ 250 mp, șura din a doua gospoădrie-pe o suprafață de 130 mp. De asemenea, focul a afectat camera centralei și o parte din acoperișul bucătăriei de vară de la a doua gospodărie.

În cea de a treia gospodărie, au fost afectați parțial pereții garajului.

Cauza producerii acestui incendiu devastator a fost un scurt-circuit electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.