Turist din București, mort într-un han din Cârlibaba, în timp ce servea masa. Bărbatului i s-a făcut rău și imediat a intrat în stop cardio-respirator.
Bucureșteanul se cazase, împreună cu soția sa, în data de 24 martie, la Hotel Bradu, din municipiul Vatra Dornei, județul Suceava.
În dimineața zilei de 26 martie, cei doi s-au deplasat în comuna Bârsana, județul Maramureș, pentru a vizita mănăstirea din localitate, iar la întoarcere au oprit la Hanul Țibău, din comuna Cârlibaba, județul Suceava.
La un moment dat, bărbatul a acuzat stări de greață și amețeală și a căzut în restaurant sub ochii celorlați clienți. Soția sa a cerut ajutor la 112.
La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanță Suceava, substaţia Vatra Dornei, care a constatat că tusristul nu mai prezenta semne vitale, declarând decesul acestuia.
Cu ocazia examinării criminalistice a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme de violenţă sau leziuni, iar din discuțiile purtate de polițiști cu soția persoanei decedate s-a stabilit că bărbatul suferea de mai multe afecțiuni, fiind luat în evidențele medicului de familie.
Trupul acestuia a fost transportat la morga spitalului din Vatra Dornei, pentru efectuarea necropsiei.
Poliiștii au întocmit în acest caz dosar de cercetare penală pentru moarte suspectă.