O turmă de porci mistreți își face veacul prin municipiul Suceava. Animalele au fost observate la primele ore ale dimineții de sâmbătă în cartierele George Enescu și Obcini și în zona Areni – chiar la Universitate. Mai multe persoane au sunat la 112. Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Suceava, Liviu Manoliu, a declarat pentru Informatiata.ro că erau în jur de 20 de mistreți. Nimeni nu știe cum au ajuns animalele pe străzile Sucevei și de unde au venit.
Cert e că turma de mistreți a poposit în curtea Inspectoratului Județean de Poliție, de unde au fost fugăriți spre ieșirea din oraș. Doi dintre ei s-au rupt de turmă și au fugit spre campusul universității, unde au spart mai multe geamuri. Cele două animale ar putea fi și la acest moment prin cartierele George Enescu sau Obcini, așa că sucevenii trebuie să fie foarte atenți!INspectoratul de Jandarmi Suceava a remis un comunicat de presă referitor la turma de mistreți. Conform acestuia, sâmbătă, 7 decembrie a.c., în jurul orei 02.20, la dispeceratul Inspectoratuluide Jandarmi Județean Suceava a fost primită o sesizare telefonică din partea ofițerului de serviciu de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava cu privire la faptul că un grup de porci mistreți a intrat în curtea acestei instituții. În zonă s-a deplasat un echipaj format din 4 jandarmi, care a găsit turma formată din aproxiumativ 15-20 de animale sălbatice în curtea interioară ainspectoratului de poliție. Jandarmii au făcut zgomot și au folosit lanternele, iar turma a părăsit zona, îndreptându-se spre Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava. Ulterior, echipajul de jandarmi s-a deplasat în parcul din apropierea Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, unde a identificat încă doi porci mistreți. Afost izolată zona, iar animalele au fost direcționate, de asemenea, spre stațiunea decercetare. Intervenția s-a finalizat în jurul orei 04.00, la aceasta participând și efectivedin cadrul Poliției Municipiului Suceava și Poliției Locale Suceava. Recomandăm cetățenilor să sesizeze prin intermediul numărului unic pentruapeluri de urgenţă 112 orice situație de acest gen și să respecte indicațiile forțelor deordine care gestionează aceste situații!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.