Un bărbat în vârstă de 55 de ani din localitatea Stulpicani și-a pierdut viața după ce a fost strivit de un copac.
Acesta era angajat la o firmă care desfășura activități de exploatare a materialului lemnos în partida din UP Tîrla situată pe raza Cantonului Silvic Tarnița, din cadrul Ocolului Silvic Stulpicani.
Joi dimineață, în jurul orei 08.00, echipa de muncitori a plecat spre acest punct de lucru, iar în jurul orelor 15.30, bărbatul de 55 de ani a secționat pentru doborâre un arbore de foioase specia fag care în momentul căderii s-a așchiat, o bucată din trunchi lovindu-l.
Imediat după accident, victima a fost transportată la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticată cu „traumatism toracic drept posterior, fracturi costale, pneumotoroc, soc cardiogen, insuficiență respiratorie”, iar după aproximativ jumătate de oră a intrat în stop cardiorespirator și a decedat.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” , „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.