Un bărbat s-a spânzurat în curtea casei în timp ce membrii familiei dormeau. Tragedia s-a petrecut la primele ore ale dimineții de miercuri, la Frătăuții Noi.

Miercuri, la ora 06.53, lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie cu privire la faptul că un bărbat s-a spânzurat în curtea casei, în localitatea Frătăuții Noi, ”în deal la Căpreni, pe Târnăuca”.

În urma deplasării la fața locului, respectiv la imobilul din localitatea Frătăuții Noi, s-a constatat faptul că bărbatul de 62 ani a fost găsit de membrii familiei, decedat, în curtea locuinței.

S-a concluzionat că în cursul nopții de 23/24.11.2021, în timp ce ceilalți membrii de familie dormeau, pe fondul unei stări depresive, bărbatul s-a sinucis prin spânzurare, cu o funie pe care a legat-o de acoperișul unei anexe din curtea locuinței de domiciliu, la o înălțime de circa 1,70 metri față de sol.

Victima locuia împreună cu soția sa, o femeie de 56 ani, precum și cu fiul acestora – de 31 ani.

La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță care constatat decesul victimei.

În urma examinării cadavrului victimei, s-a constatat că aceasta nu prezenta alte urme vizibile de violență, cu excepția șanțului de compresiune din zona gâtului, specific spânzurării.

Cadavrul victimei a fost preluat și transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, urmând a se efectua necropsia în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.