Mascații au intervenit pentru ridicarea unui bețiv ce a sunat de zeci de ori la 112 iar în final a vrut să se autoincendieze. Incidentul s-a petrecut duminică seară, la Adâncata.
Polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 46 ani, din Adâncata, a sunat de zeci de ori la 112 fără motive întemeiate, bărbatul fiind în stare avansată de ebrietate.
Cel în cauză a fost apelat telefonic de lucrătorii Secției de Poliție Adâncata, ocazie cu care i s-a explicat modul de folosire a SNUAU 112 și i s-a adus la cunoștință că apelarea abuzivă a acestui număr de urgență constituie contravenție. Pentru aceste fapte bărbatul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de sancționare a contravenției cu amendă în sumă de 2000 lei.
Individul a continuat să apeleze SNUAU 112 iar în jurul orelor 22.14 a sesizat faptul că se află în parcul din centrul localității Adâncata și se va stropi cu benzină pentru a se autoincendia.
Lucrătorii de poliție s-au deplasat la fața locului în zona parcului din zona centrală a localității, însă bărbatul nu se afla aici, el fiind condus la domiciliu de concubina sa.
Fiind identificat la domiciliu, la vederea organelor de poliție, acesta s-a baricadat în locuință, a stins luminile și a refuzat să coopereze cu agenții.
După mai multe discuții telefonice cu cel în cauză, acesta a cooperat cu organele de poliție fiind condus la Spitalul Județean Suceava. De aici el a fost ridicat de mascații de la Intervenție Rapidă și internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni.