Un bărbat din Olanda și-a salvat fiica aflată în Suceava după ce a sunat la 112 și a cerut ajutor. Fata voia să se sinucidă.
În acțiune au fost implicați operatori 112 din Olanda, România și Republica Moldova. Bărbatul a sunat la 112, a spus că fiica sa se află în România și că este în primejdie.
„Un tată cere ajutor pentru fiica sa. Bărbatul care nu știe decât poloneză, rusă sau ucraineană, comunică în câteva cuvinte pe care le cunoaște în engleză, că fiica sa se află în România și crede că e în primejdie”,a transmis STS.
Pe fir au intrat și operatorii 112 din Republica Moldova, care au ajutat la traduce și care au înțeles că fiica bărbatului a trimis imagini care sugerau că aceasta vrea să își ia viața.
Nu se cunoștea însă adresa exactă la care se afla fata numai că unul din operatori a descoperit într-una dintre fotografiile trimise o adresă din județul Suceava.
O echipă a fost trimisă la fața locului, iar fata a fost găsită și salvată în ultimul moment.