Un șofer beat a avariat trei mașini, la Fălticeni. Carambolul s-a produs luni, în jurul orei 20.45 iar acum se fac cercetări.

Luni seară, un bărbat, în timp ce conducea autoturismul marca Ford pe strada Dimitrie Leonida, din municipiul Fălticeni, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul marca Hyundai, care circula în fața sa, și a intrat în coliziune față-spate cu acesta.

Potrivit polițiștilor, șoferul autoturismului Ford, înainte de a provoca accidentul rutier de pe strada Dimitrie Leonida, a avariat și autoturismul marca Mercedes, care era staționat în parcarea de pe strada Republicii.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, astfel în cazul șoferului care a provocat accidentul rutier rezultatul a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt conducător auto rezultatul a fost negativ.

Ulterior, șoferul beat a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.