Un șofer beat a plonjat cu mașina în albia unui pârâu, la Drăgușeni.
Accidentul a avut loc pe raza comunei Drăgușeni, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Lucrătorii Secției nr. 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că o maşină a căzut într-un pârâu, iar şoferul este beat.
La fața locului a fost identificat autoturismul marca VW Passat care plonjase de pe un podeţ în albia unui pârâu secat.
Ulterior a fost identificat conducătorul autoturismului, un tânăr de 27 de ani din comuna Drăgușeni. Șoferul a declarat că din neatenție a acroşat bordura de pe marginea asfaltului, autovehiculul plonjând în afara carosabilului.
Întrucât emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.