Un sucevean de 60 de ani a făcut infarct chiar sub ochii vecinilor, în scara blocului în care locuiește. Bărbatul a ieșit sâmbătă dimineață, în jurul orei 10.00, din imobilul în care domiciliază, cu intenţia de a duce gunoiul la tomberoanele din imediata apropiere. La întoarcere, fiind pe treptele de la etajul 1, acesta a acuzat o senzaţie de oboseală, fapt pentru care s-a întins pe trepte. Ulterior, o vecină a sunat la 112 şi a solicitat intervenţia unui echipaj de ambulanţă. Din apartament a coborât soţia bărbatului, iar în prezenţa acesteia, personalul medical care a sosit la faţa locului, a efectuat manevrele de resuscitare deoarece pacientul era în stop cardio-respirator. Medicul de echipajului de ambulanţă a decis ca după stabilizare bărbatul să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Sf. Ioan cel Nou Suceava. Bărbatul a murit la scurt timp, la spital. Din verificările efectuate de polițiști, a reieşit faptul că persoana decedată era cunoscută cu afecţiuni neurologice, a fost diagnosticată în trecut cu cardiopatie ischemică şi diabet tip II, dependentă de insulină, fiind luat în evidenţe. S-a luat legătura cu medicul de familie al defunctului, care a menţionat că la data de 26.01.2020, va proceda la eliberarea certificatului de deces. Cel mai probabil, omul a suferit un infarct miocardic.