Un urs a fost văzut de localnici în zona unei balastiere din comuna Grănicești.
Jandarmii suceveni au fost solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea unui urs în zona comunei Grănicești.
Activitățile s-au desfășurat după ce doi localnici au semnalat, în cursul zilei de luni, la orele 07.00 și 22.15, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, prezența animalului în zona balastierei din localitatea Slobozia Sucevei – comuna Grănicești.
La fața locului s-au deplasat patrule de jandarmi, însă nu a fost nevoie de intervenția acestora deoarece ursul părăsise zona.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava recomandă cetățenilor luarea următoarelor măsuri pentru a preveni incidente nedorite şi pentru a evita producerea unor situaţii periculoase: evitarea, pe cât posibil, a deplasărilor în zonele în care a fost semnalată prezența frecventă a urșilor, deplasarea pe trasee turistice în grupuri mai mari, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere,
să nu hrănească animalele sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a le filma sau fotografia, să nu arunce cu pietre sau alte obiecte, să își păstreze calmul și să nu fugă și să anunțe prin intermediul numărului unic 112 prezența urșilor în zonele locuite și să solicite sprijin în astfel de situații.