Urmărire cu focuri de armă în Pătrăuți, pentru prinderea unui șofer fără permis.
Echipajul de poliţie rutieră din cadrul Poliței municipiului Suceava – Biroul Rutier, vineri după-amiază, în timp ce desfăşura activităţi specifice în vederea identificării în trafic a conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, cu autospeciala de poliție din dotare, a efectuat semnalul regulamentar de oprire prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase, autoturismului marca Alfa Romeo de culoare albastru, înmatriculat în Marea Britanie, cu volan pe partea dreaptă.
La observarea semnalelor acustice şi luminoase conducătorul autoturismului respectiv a demarat în trombă spre localitatea Pătrăuți.
Întrucât conducătorul autoturismul nu a oprit s-a procedat la urmărirea acestuia pe DN2 aproximativ cinci kilometri, după care conducătorul autoturismului a virat dreapta pe un drum comunal neclasificat spre localitatea Pătrăuţi.
La ieșirea de pe DN 2 pe drumul comunal respectiv, unul dintre agentii de poliţie, pasager pe scaunul din partea dreaptă faţă a executat un foc de avertisment în plan vertical și unul asupra pneurilor autoturismului urmărit cu arma din dotare.
Întrucât pe drumul comunal respectiv vizibilitatea era foarte redusă din cauza prafului ridicat de autoturismul urmărit, la prima intersecție din localitates Pătrăuți, s-a pierdut urma autoturismului în cauză.
În urma activităţilor de căutare autoturismul urmărit a fost identificat în cătunul de rromi de pe raza localităţii Pătrăuţi, abandonat în curtea imobilului, în autoturism nefiind identificată vreo persoană.
În urma cercetărilor efectuate a fost identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 23 de ani, din comuna Pătrăuți.
S-a procedat la verificarea în baza de date din care reiese faptul că acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.