Urmărire în trafic cu focuri de armă, la Solca. Polițiștii au scos armele și au tras mai multe focuri după fugar.

Miercuri, la ora 15:30, pe DN 2E în interiorul localității Poieni Solca, a avut loc o urmărire cu focuri de armă. În cadrul Planului de acțiune coordonat de Direcția Rutieră-IGPR, a fost depistat un autoturism, care circula din direcția Păltinoasa către comuna Solca și nu avea montată în partea din față plăcuță cu număr de înmatriculare.

A fost efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, mărind viteza de deplasare.

Echipajul din cadrul Direcției Rutiere-IGPR a solicitat întăriri și s-a procedat la urmărirea acestuia pe raza localităților Poieni Solca și Botoșana, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor, însă conducătorul auto nu s-a conformat.

Șoferul fugar și-a continuat deplasarea în viteză prin localități, punând în pericol siguranța pietonilor și celorlalți participanți la trafic.

În zonele de siguranță, au fost executate focuri de avertisment în plan vertical, însă conducătorul auto nu a oprit.

La ieșirea din localitatea Botoșana, conducătorul autoturismului de teren a pătruns pe un teren agricol, și în continuare a ignorat atât semnalele de oprire cât și *focurile de avertisment*.

Ulterior, a fost executat foc asupra pneurilor spate, care au fost depresurizate și autovehiculul s-a oprit într-un șanț de lângă DC 43C, la limita dintre localitățile Botosana și orașul Cajvana.

Conducătorul auto și doi ocupanți au părăsit habitaclul și au fugit pe un deal, dinspre orașul Cajvana.

Au fost urmăriți și interceptați conducătorul auto și unul dintre pasageri, fără a se înregistra victime.

Autoturismul este înmatriculat în Marea Britanie și este proprietatea conducătorului auto, în vârstă de 22 de ani, din comuna Iaslovăț, județul Suceava.

Autoturismul nu are asigurare RCA și nici inspecție tehnică periodică valabilă.

Conducătorul auto a declarat că acesta a fost motivul pentru care nu a oprit la semnalele polițiștilor.

Șoferul a amai avur probleme și în trecut cu legea. Este vorba de un tânăr de 22 de ani, din Iaslovăț, care și în luna mai a anului nu a oprit la semnalele polițiștilor.

Grigore Stan a fost amendat de această dată cu 5.640 de lei. DE asemenea, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehiculele pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.