sursa foto:editia.ro

Urmărire printre blocuri după un șofer beat și încătușare în stradă, ziua în amiază mare, în Suceava. S-a întâmplat sâmbătă după amiază.

Urmărire printre blocuri, sâmbătă, în jurul orelor 17.00, după ce polițiștii au primit o informați despre faptul că pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava, o persoană sub influența alcoolului, a parcat autoturismul în fața barului La 4 Mese, apoi a intrat în bar.

Patrula de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier și polițist local din cadrul Poliției Locale Suceava, s-au deplasat la locul indicat, unde au identificat auto marca Alfa Romeo, parcat în fața barului.

În jurul orei 17.40, suspectul a urcat la volanul autoturismului respectiv și s-a pus în mișcare către bulevardul 1 Decembrie 1918.

S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire folosind semnalele acustice și luminoase, dar conducătorul autoturismului a efectuat viraj la dreapta către Explora.

La un moment dat, în fața unui magazin, autoturismul a oprit, iar șoferul a coborât de la volan și a început să fugă printre blocuri. Polițiștii au pornit pe jos în urmărirea lui și ulterior l-au prins. Bărbatul a fost imobilizat în încătușat în plină stradă.

În timpul conducerii pe jos către autospeciala din dotare, persoana în cauză s-a manifestat agresiv față de polițiști.

Deoarece individul mirosea a alcool a fost condus la Spitalul Județean Suceava în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În curtea Spitalului Județean Suceava, persoana în cauză a fost identificată ca fiind un tânăr de 27 ani din sat Sf. Ilie.

Acesta a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și i s-a adus la cunoștință obligația de a i se preleva mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Individul a refuzat să i se preleveze mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, aspect înregistrat cu sistemele din dotare.

Ulterior el a fost condus la Poliția Municipiului Suceava – Biroul Rutier.

A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Față de fugar s-a dispus prin ordonanță reținerea pentru o perioadă de 24 ore.

Tânărul a fost introdus în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat la procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în sensul unor eventuale măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.