Tânăr de 19 ani, blocat în trafic după o urmărire și după ce polițiștii au folosit dispozitivul cu țepi. Acesta nu a vrut să oprească la un filtru de poliție din cauză că nu posedă permis de conducere.

Dumunică dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, în jurul orei 02:45, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire, conducătorului unui autoturism identificat pe raza mun. Rădăuți, șoferul neconformându-se semnalelor și mărind viteza de rulare.

Imediat echipajul de poliție a intrat în urmărirea vehiculului cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase, fiind informate totodată, toate echipajele aflate în serviciu în vederea monitorizării principalelor căi de acces și constituirii de puncte de oprire.

Vehiculul urmărit și-a continuat deplasarea în viteză pe DN CRD către comuna Marginea, după care a virat dreapta și a pătruns din nou pe str. Ștefan cel Mare din mun. Rădăuți, îndreptându-se către centrul municipiului. În aceste condiții polițiștii au efectuat doar somații prin sistemul acustic al autospecialei, utilzarea armamentului fiind inoportună în zona urbană.

Polițiștii au observat în autoturismul respectiv mai multe siluete ale unor pasageri, decizia polițiștilor fiind de a proteja integritatea și viața acestora și de a monitoriza îndeaproape deplasarea, cu solicitarea unor echipaje suplimentare care să utilizeze sistemele de oprire forțată.

A fost solicitat sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Compartimentului Rutier, care au interceptat frontal autoturismul urmărit prin instituirea unui baraj pe o cale de acces care permitea intervenția, intervenindu-se prin utilizarea dispozitivului „Spike Strip” din dotare, prin metoda aruncării, desfășurându-l pe partea carosabilă, în dreptul autospecialei de poliție.

Autoturismul urmărit a trecut cu roțile din partea stângă peste dispozitivul „Spike Strip”, după care și-a continuat deplasarea pe încă o distanță de aproximativ 200 m, în zona străzii Volovățului din mun. Rădăuți, fără a mai putea continua deplasarea ca urmare a avariilor provocate la nivelul anvelopelor din partea stângă.

 

 

Polițiștii au observat trei persoane ieșind din autoturism care au fugit, pentru a se sustrage măsurilor polițienești.

Polițiștii din primul echipaj au reușit să îi prindă însă pe un tânăr de 18 ani și pe un bărbat de 25 ani, ambii din com. Arbore, jud. Suceava, iar polițiștii din cel de-al doilea echipaj l-au prins pe un alt tânăr de 19 ani din orașul Cajvana.

Întrucât existau suspiciuni privind persoana ce a condus vehiculul menționat anterior, fiind urmărit de echipajele de poliție și nu s-a conformat semnalelor, iar afirmațiile ocupanților vehiculului au fost neconcludente, relatând diverse ipoteze ale identității conducătorului auto, s-a procedat la testarea cu aparatul etilometru a celor trei ocupanți, rezultatele indicând, alcoolemii cuprinse între 0,00 mg/l alcool în aerul expirat și 0,25 mg/l alcool în aerul expirat.

 

 

În vederea depistării consumului de substanțe psihoactive, au fost efectuate testări cu aparatul special din doatre, rezultatele fiind negative.

Ca urmare a interogării bazelor de date s-a stabilit faptul că tânărul de 19 ani, observat de polițiști că a condus vehiculul și bănuit de comiterea faptelor, nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, au fost efectuate verificări privind vehiculul în cauză, ocazie cu care s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare este atribuit unui autoturism.

În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, fapte prev. și ped. de art. 335 alin. (1) și art. 334 alin. (2), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul Penal, ce va fi soluționat procedural de lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Mun. Rădăuți – Compartimentul Rutier..

Neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului rutier nu este doar o contravenție și un act de sfidare a legii și autorității, ci poate atrage consecințe din cele mai grave pentru șoferul care încalcă legea, pasagerii din vehiculul acestuia, alți participanți la trafic (șoferi sau pietoni) și chiar pentru polițiștii care vor desfășura activități de interceptare și oprire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.