USV suspendă parțial activitatea față în față din cauza incidenței COVID. În municipiul Suceava rata infecției cu coronavirus a ajuns la 3,02 cazuri la mia de locuitori.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a decis sâmbătă ca, începând cu data de 02 noiembrie 2020, să suspende parțial activitatea on-site (față-în-față). Hotărârea de trecere în regim on-line se referă la studenții înmatriculați la studii universitare de licență, învățământ cu frecvență, în cadrul facultăților de Drept și Științe Administrative, Litere și Științe ale Comunicării, Științe Economice și Administrație Publică, Științe ale Educației și Istorie și Geografie, cu excepția programelor de studii Geografie și Geografia turismului. Suspendarea activităților este valabilă până la finalul semestrului I din actualul an universitar.
Studenții facultăților de mai sus, care sunt în prezent cazați în cămine, vor elibera camerele până cel târziu pe data de 04 noiembrie 2020. Cazurile excepționale vor fi analizate de conducerea universității. Căminele vor rămâne deschise pentru studenții tuturor celorlalte facultăți ale universității.
Studenții din anul I de la facultățile de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management, Inginerie Alimentară și Silvicultură, cei ai Facultății de Educație Fizică și Sport (inclusiv Departamentul de Sănătate), la care se adaugă studenții de la programele Geografie și Geografia turismului (FIG) vor continua să desfășoare laboratoarele on-site (față-în-față).
În condițiile în care nu vor fi înregistrate evoluții îngrijorătoare la nivelul municipiului și al județului Suceava, studenții facultăților incluse în seria B, conform planificării aprobate de Senatul USV, vor desfășura activități on-site (doar laboratoare), începând cu 23 noiembrie. Conform calendarului, cazarea studenților din grupul B, care beneficiază de un loc în cămin, va avea loc în perioada 16-22 noiembrie.
În perioada de suspendare menționată, personalul nedidactic va fi programat pentru efectuarea eventualelor zile de concediu de odihnă neefectuate sau efectuarea zilelor libere plătite. Angajații care își pot exercita atribuțiile de serviciu în regim de telemuncă vor fi programați în acest sens.
Conducerea USV va face analize zilnice ale evoluției pandemiei și va continua să informeze atât comunitatea academică, cât și cea locală, cu privire la noile decizii care vor fi luate.