Prefectul de Suceava solicită primăriilor să efectueze verificări în ceeea ce privește pregătirea anulului școlar în unitățile din județ.
Prefectul județului Suceava, Iulian Cimpoeșu, a transmis miercuri, 4 august, o adresă către toate primăriile din județul Suceava prin care solicită să verifice împreună cu managerii unităților școlare, modul de pregătire a unităților de învățământ pentru anul școlar 2021 – 2022.
Verificările au ca obiective: stadiul realizării acțiunilor de igienizare, asigurare a funcționalității spațiilor, aprovizionarea cu combustibil, asigurarea cu pază a unităților școlare, reparații, construcții, consolidări, extinderi și efectuarea altor lucrări care au fost demarate pe perioada vacanței.
Problemele identificate care depășesc sfera de competență a autorităților locale precum și măsurile de remediere a acestora trebuie să fie comunicate Instituției Prefectului – Județul Suceava.
Iulian Cimpoeșu a declarat că Instituţia Prefectului – judeţul Suceava se va implica activ în asigurarea unei bune desfăşurări a procesului de învăţământ în județ într-un cadru corespunzător.