Voceăreședintele SUA, Kamala Harris, a declarat la București că NATO va apăra fiecare centrimetru al țărilor care fac parte din alianță și că ”un atac împotriva unei țări NATO este un atac împotriva tuturor țărilor NATO”.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a transmis românilor:

“Doamna vicepreşedinte a reconfirmat în cadrul discuţiilor noastre de astăzi angajamentul deplin al SUA pentru articolul 5 privind apărarea colectivă al Tratatului de la Washington al NATO. Acest articol cuprinde esenţa şi spiritul NATO şi garantează că orice încercare de a afecta securitatea unui stat NATO va primi răspunsul ferm, prompt, decisiv al întregii alianţe. O spun cu foarte mare responsabilitate: NATO va acţiona fără ezitare pentru apărarea fiecărui stat aliat, inclusiv, evident, a României. Este un scenariu pe care cu toţii dorim să îl evităm, dar noi, ca aliaţi – o spun alături de cel mai important partener strategic al nostru – nu vom ceda niciun milimetru în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor care ne leagă. Am mulţumit pentru aceste garanţii de securitate de nezdruncinat, aşa cum societatea românească nu a mai beneficiat până acum în istoria noastră. Fiecare cetățean al României poate să stea liniștit, pentru siguranța sa și a familiei sale.” – a spus șeful statului român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.